Nimic

Las cuvintele sa curga si gandurile sa zboare atunci cand nu ma pot lasa purtata catre zile senine. Nu pot regreta ce am facut, nici ceea ce nu am facut, nici ceea ce as fi putut sa fac, pentru ca ar insemna sa ma regret pe mine. Poti avea tot si sa te pierzi in nesiguranta zilelor tale, poti sa fii pierdut si sa te regasesti in singuratatea altora, dar nu poti schimba soarta. Chiar daca nu crezi in ea, chiar daca nu ti-o inchipui, ea exista si isi urmeaza cursul bine stabilit. Poti sa ineci in rauri de lacrimi lumea, poti sa incerci sa evadezi din propria-ti fiinta, poti sa citesti in stele si sa scrii in ganduri, dar nu poti decat sa induri atunci cand o durere te nimiceste cazand peste tine din senin. Sa speri ca va trece chiar daca te sfasie, sa crezi ca nu te doare chiar daca nu mai poti nici macar sa simti altceva in afara de durere. Si toate...pentru ca ai indraznit sa speri.

Zbor

Imi zboara printre ganduri cuvinte candva auzite. Le aud repetandu-se mereu si nu vreau sa inceteze, desi uneori sunt ca un cutit care se rasuceste in pieptul meu. Port cu mine, in suflet tot ce iubesc si totusi nu stiu daca e de ajuns. Totul pare o anecdota atunci cand vezi ca desi ai ce ti-ai dorit acum iti doresti altceva si nu intelegi ce te face sa simti asta? Tu sau o putere ironica a vietii? Ne place sa ne mintim spunand ca :”asta e”, dar nu e asa…niciodata nu e doar asta, intotdeauna mai e si altceva, iar noi stim asta dar nu vrem sa acceptam pentru ca ne dam seama ca totul sta in mainile noastre si ca totul e asa cum lasam noi sa fie. Nimic nu e intamplator si totusi nu toate au un rost, dar sunt cauze care au un rost, care au un sens si un viitor dar le lasam sa curga odata cu timpul nostru, odata cu noi sperand ca totusi intr-o zi ceva se va intampla.

Un amalgam de cuvinte si de ganduri... toate pentru ce? Pentru ca asta e dar speram ca nu va fi asa pana la capat.

Vine, vine priiimavaraaaa!

Si odata cu ea vin si gandurile mai bune, sau mai intunecate, durerile pe care le tinem ascunse si bucuriile trecatoare. Iar atunci cand vantul spulbera praful si il ridica pana in inaltul cerului timpul ne zambeste ironic. De aceea uneori nu putem respira...din cauza prafului care se asterne peste timpul nostru.

Mereu ne framantam, ne preocupam de probleme inexistente sau ne facem singuri probleme atunci cand nu avem si ne place sa fim intr-o continua cautare a fericirii atunci cand ar trebui doar sa lasam fericirea sa vina la noi.

Refresh

Am nevoie de un pahar cu apa rece si lamaie.

Vreau sa fac ordine in lume si dincolo de lume, vreau ca totul sa aiba o logica si-un sens si mai vreau o toamna cu miros de migdale.

Nu am nevoie decat de hrana psihica si de putin noroc. Dar pana la urma ce e norocul? Nu e...

Vreau sa inebunesc si sa ignor orice regula, sa rup lanturile care ne leaga zi de zi de aceeasi rutina si sa aduc lumina in intunericul care se asterne peste ochii nostri. Vreau sa simt fiecare adiere de vant ca pe o briza a marii care ma revigoreaza si fiecare sentiment care ma incearca vreau sa fie de dragoste. Iubesc si vreau sa iubesc tot.

Port si vreau sa port in suflet si in sufletul mintii tot ce imi este drag, tot ce este o parte din mine, tot ce ma face sa fiu asa cum sunt si asa cum voi fi. Zi de zi scriu cate o pagina in cartea inimii dar niciodata nu am citit cu voce tare acele cuvinte scrise, de timpul care a trecut, cu fierul inrosit.

Vorbe dulci pot scrie fraze puternice, asa ca nu avem nevoie de cuvinte dure.

Deci...putem chiuli de la orele, zilele negre ale vietii...

Ganduri pentru un an nou

Ce suntem? Pana la urma tot nu am inteles care e toata treaba cu noi… Cam care ar fi rostul nostru? Ne nastem,bun; copilarim si crestem,ok; apoi incepem sa alergam dupa bani, deja devine plictisitor; apoi ne gandim sa mai facem si altii ca noi care sa faca ceea ce am facut, asa ca apar copiii; ii facem si nici macar nu stim ce le putem oferi, pentru ca totul e atat de relativ si pentru ca totul se schimba in fiecare zi... in mai rau.

Fiecare an incepe la 1 ianuarie si se termina la 31 decembrie, in fiecare an incercam sa ne caim de Pasti si sa fim mai buni de Craciun, dar in rest suntem niste fiinite mizerabile din punct de vedere moral. Punem atat de mult pret pe ceea ce avem, nu pe ceea ce suntem! Si culmea e ca timpul trece si de obicei ia cu el cam tot ce avem si ne lasa in urma pe noi exact asa cum suntem, de fapt doar asta ne mai ramane…ceea ce suntem. Iar acum hai sa ne uitam in jur. Ce vedem? Vedem uratul care ne inconjoara, vedem prostia care infloreste, vedem tot ceea ce nu ar trebui sa vedem. Si ce e mai rau este ca ni se pare normal…

Ma intreb…UNDE MERGEM?

Oda TIE!

Sunt cuvinte simple… in situatii complicate, cuvinte pe care iti doresti sa le spui, care iti rasuna mereu in minte, dar pe care iti este teama sa le auzi de la propria-ti persoana. Sau poate ca iti e teama ca vor speria atunci cand vor fi spuse. S-ar putea sa nu spun niciodata ce vreau, ca vreau, dar asta nu inseamna ca nu vreau, ci doar ca o ascund de tine pentru mine, pentru tine, pentru noi … e un sentiment placut sa tii ascuns ceva atat de valoros, e placut sa visezi in fiecare zi la o viata paralela, la o lume a ta…si e si mai placut sa o ai!

E un chin dulce, sa ai ceva ce nu poti avea, sa vrei ceva ce ai putea pierde, sa tii ascuns ceva ce ai vrea sa raspandesti pretutindeni…

Si toate astea pentru ce?

Pentru ca…iubim!

Sfarsitul cui?

Din ciclul perlele mele:

EU: Puteti beneficia de serviciul acesta daca va abonati acum, ca ofertele nu tin prea mult!

Clientul: Pana cand tine oferta asta?

EU: Oferta noastra tine pana la sfarsitul lumii...:))...asa ca grabiti-va!